Este ceva incantator la copii legat de felul in care stiu sa ceara atingeri atunci cand vor sa primeasca afectiune. Motivul pentru care m-am decis sa scriu despre asta este exact acesta - cat de usor le este lor sa ceara si ce mult putem invata de la ei. Nu au filtre, se simt in siguranta sa ceara si stiu ca vor primi ceea ce cer si stiu ca ii linisteste.
Seara la somn fiul cel mic cere sa fie mangaiat in par sau masat usor pe spate, dar nu mangaiat pe spate, masat doar in anumite zone ale umerilor, mai jos gadila. Stie tot si spune cu precizie si ghideaza mana daca nu fac asa cum trebuie.
Tot copiii stiu ca atunci cand sunt nervosi, tristi, obositi si corpul lor se simte greu si au o atitudine "aricioasa", ii calmeaza o imbratisare, un leganat sau o mangaiere. Li se inmoaie corpul in bratele parintilor atunci cand stiu ca sunt in siguranta si pot sa fie ei insisi chiar si asa cu emotii puternice. Asta inseamna reglarea sistemului nervos corecta si coreglarea in prezenta cuiva de incredere care iti transmite ca esti pe maini bune.
Intre stadiul de copil de 8 ani care stie sa ceara cu atata precizie si varsta adulta in care uitam sau nu mai avem incredere sa facem asta - se intampla ceva: deprinderile invatate in relatiile apropiate.
Copiii nu au perceptia lui "egoist" cand spun "inca putin". Ei stiu ca pentru a se linisti si a adormi profund mai este nevoie de "inca putin". Daca ceri la varsta adulta o imbratisare de minim 10 secunde cand iti iei "la revedere" dimineata cand pleci spre viata ta de om mare, nu inseamna ca esti egoist sau "demanding". De atat ai nevoie ca sa fii gata de ziua respectiva.
Avem nevoie sa stim ce ne face bine si in egala masura sa stim sa cerem acel lucru si cum sa il cerem. Oamenii mari complica lucrurile nu pentru ca isi propun asta, ci pentru ca ne-am imbracat in multe straturi de "adult" si e complicat sa ajungi la "copil" ca sa fie din nou simplu si bland.
Stay a child at heart!🦊
