Cand cineva traieste un eveniment traumatic ( o experienta vitala extrema care rupe psihicul in parti traumatizate, sanatoase si supravietuitoare) este necesar sa poata povesti despre ce s-a intamplat cuiva de incredere (familia apropiata, prieteni). Partea aceasta este esentiala in procesul de intelegere si acceptare a ceea ce s-a intamplat.
Deseori victimelor le este teama sa povesteasca prin ce au trecut (daca vorbim de abuz sexual). Daca asculti marturiile dupa multi ani de la evenimentul traumatic afli ca 'teama" inseamna: rusine, vinovatie, indoiala. Le-a fost teama sa nu fie crezute, sa nu creeze conflict in familie, sa fie intrebate daca au provocat in vreun fel acel moment, etc. Aceasta este partea care are un impact fundamental asupra psihicului victimei.
In definitia invatata la masterul in psihologia traumei, un astfel de moment deturneaza existenta personala, provocand o deconectare (clivaj) si determinand o "biografie a traumei" bazata pe mecanisme de control, negarea nevoilor si frica de intimitate.
Pentru a intelege mai bine cum functioneaza ce spun aici, va recomand cu incredere sa urmariti un serial scurt pe Netflix, "A Nearly Normal Family". Fara prea multe spoilere, va recomand sa ajungeti si la episodul 5 minutul 24. Victima unei traume sexuale trebuie sa auda si sa stie cu toata fiinta ca nu a fost vina ei. Si sa o poata spune cu incredere si convingere.
Si mai e un gand pe final de notita: abuzatori sexuali sunt si femeile.
