"teama" nu e ales la intamplare si nu e un cuvant prea mare. Cand m-am gandit cum sa formulez titlul mi s-a strans si mie stomacul putin.
Majoritatea oamenilor spun ca le este frica de durere. De cele mai multe ori, nu asta e problema reala, pentru ca sunt mai multe dedesubturi aici care trebuie sapate incet, cu rabdare… pentru ca introspectia nu merge pe viteza.
Ce evita oamenii, de fapt, sa simta:
Respingerea in orice versiune, printre care: nu doar „nu ma place”, ci „nu sunt suficient(ă)”.
Rusinea este varianta aceea tacuta care spune „daca m-ar cunoaste cu adevarat…”
Neputinta sau momentul in care realizezi ca nu poti controla ce simte celalalt.
Singuratatea si nu doar faptul ca esti singur(ă), ci ca nu esti vazut(ă) nici cand esti in doi.
Doliul, pentru ca odata ce il simti cu adevarat, ceva chiar s-a incheiat.
Dorinta, uneori da, si asta; sa vrei ceva cu adevarat inseamna sa risti sa nu primesti.
Si partea mai incomoda este ca nu evitam aceste emotii la intamplare si, de cele mai multe ori, nici nu le numim, ci ne construim vieti intregi in jurul ideii de a nu le simti.
Muncim prea mult, analizam prea mult, alegem parteneri „siguri”, ramanem in relatii caldute, ne amortim in rutina sau intelectualizam emotiile (preferata oamenilor inteligenti); toate sunt strategii elegante de evitare.
Ce emotie, daca ai simti-o pe deplin, ti-ar schimba felul in care traiesti acum?
Ce ar face „poc”? Si unde ai rasufla usurat/a?
Stay real!🦊
