Hipersexualitatea este unul dintre acele concepte care par foarte clare la prima vedere si devin surprinzator de complicate in momentul in care le analizezi mai atent. In discutiile clinice termenul este adesea folosit alaturi de expresii precum „dependenta sexuala”, „comportament sexual compulsiv” sau „impulsivitate sexuala”, desi aceste etichete sunt mult mai putin precise decat lasa impresia discursul public. In esenta, toate incearca sa descrie aceeasi experienta: o persoana care simte ca gandurile, impulsurile sau comportamentele sale sexuale au iesit de sub control si incep sa creeze disconfort sau dificultati in viata sa.
Aici lucrurile devin interesante. Sexualitatea nu se masoara cu rigla. Nu exista un prag universal care sa ne spuna cand dorinta este „sanatoasa”, cand devine „prea mult” si cand se transforma brusc intr-o tulburare. De fapt, ceea ce pentru o persoana pare excesiv poate parea perfect normal pentru alta. Convingerile culturale ale clinicianului, orientarea sa teoretica sau chiar valorile personale pot influenta modul in care aceste comportamente sunt interpretate.
Din acest motiv, multi cercetatori prefera o formulare mai prudenta: comportament sexual care este resimtit ca fiind in afara controlului. Aceasta formulare evita presupunerea prematura ca trebuie sa existe neaparat o tulburare psihiatrica specifica. In practica, acelasi tip de comportament poate avea cauze foarte diferite: nemultumiri in relatie, evitare emotionala, singuratate, traume, impulsivitate sau pur si simplu o nepotrivire intre nivelurile de dorinta ale partenerilor. A trata toate aceste situatii sub aceeasi eticheta ar fi echivalentul diagnosticarii oricarei dureri de cap drept tumora cerebrala.
Modelul popular al „dependentei sexuale” ilustreaza bine aceasta problema. Conceptul a devenit popular spre sfarsitul secolului trecut si a oferit o explicatie simpla si atractiva: daca cineva are comportamente sexuale frecvente: consuma pornografie, se masturbeaza des sau cauta constant parteneri sexuali, atunci comportamentul trebuie sa fie adictiv. Totusi, literatura stiintifica arata o realitate mult mai nuantata. Chiar si un comportament aparent simplu precum „masturbarea compulsiva” este dificil de definit. Cand un participant spune ca se masturbeaza de zece ori pe zi, se refera la zece orgasme sau la zece episoade scurte de stimulare? Fara definitii clare, statisticile devin mai degraba spectaculoase decat stiintifice.
O alta confuzie frecventa apare intre hipersexualitate si tulburarile parafilice. Parafiliile implica interese sexuale atipice sau uneori ilegale, in timp ce hipersexualitatea se refera de obicei la frecventa crescuta a unor comportamente altfel obisnuite :consum de pornografie, activitate sexuala frecventa sau cautarea continua a noutatii sexuale. Cele doua pot coexista, dar nu descriu acelasi fenomen.
Poate cea mai importanta lectie pentru clinicieni este urmatoarea: atunci cand cineva intra in cabinet si spune „cred ca sunt dependent de sex”, aceasta afirmatie nu ne spune aproape nimic despre ce se intampla de fapt: poate indica vinovatie influentata de norme culturale sau religioase, poate reflecta conflicte de cuplu sau incompatibilitate sexuala; poate ascunde depresie, anxietate, traume sau o strategie de reglare a stresului. Eticheta nu este diagnosticul; este doar punctul de plecare pentru o explorare mai profunda.
Cu alte cuvinte, hipersexualitatea nu este doar despre cantitatea de sex din viata cuiva. Este despre relatia pe care o persoana o are cu propria sexualitate, daca aceasta este traita ca fiind aleasa, integrata si plina de sens sau, dimpotriva, compulsiva, apasatoare si deconectata de restul vietii emotionale.
Iar aceasta distinctie conteaza mult mai mult decat orice cifra pe care am incerca sa o atasam dorintei. Pentru ca, atunci cand vorbim despre sexualitate, intrebarea clinica reala nu este „cat este prea mult?”, ci mai degraba: ce rol joaca sexul in viata acestei persoane si ce incearca el/ea, de fapt, sa rezolve?
