Deductia simpla cand spun ca sunt psihosexolog este ca ma ocup cu teme legate de sex. Ceea ce este foarte corect. Fac exact asta si doar asta pentru ca numai acest lucru imi atrage atentia de mai bine de 6 ani si nu am resurse de timp sa pot sa fac orice altceva pe langa. Scoli de formare, cercetare, autori, carti noi, proceduri specifice de lucru - toate acestea inseamna ore, saptamani, luni si ani de studiu. Nu este nimic citit pe diagonala si totul inseamna mai mult decat un text frumos care imi confirma sau infirma opinii personale.
Exista o idee destul de raspandita ca orice psiholog poate aborda orice problema, inclusiv cele legate de sexualitate. In teorie suna bine, in practica lucrurile sunt mai complicate. Sexualitatea este unul dintre acele domenii din psihologie unde buna intentie nu este suficienta, iar lipsa unei pregatiri specifice poate face mai mult rau decat bine.
Un psihosexolog este, la baza, tot psiholog. Are aceeasi formare fundamentala in intelegerea comportamentului uman, a emotiilor, a traumelor, a relatiilor si a mecanismelor psihice. Diferenta apare atunci cand vorbim despre specializare. La fel cum un medic generalist nu face operatii pe cord deschis, nu orice psiholog este pregatit sa lucreze in profunzime cu sexualitatea umana.
Sexualitatea este un domeniu complex, aflat la intersectia dintre psihologie, medicina, cultura si relatii. Problemele pe care oamenii le aduc in cabinet nu sunt niciodata doar psihologice. De cele mai multe ori sunt bio-psiho-sociale. De exemplu, dificultatile erectile (dupla eliminarea cauzelor fiziologice, medicale) sau lipsa dorintei pot avea cauze foarte diferite: anxietate de performanta, resentimente in relatie, schimbari hormonale, efecte secundare ale unor medicamente, oboseala cronica, modele invatate din pornografie sau chiar experiente traumatice din trecut. Fara o pregatire specifica in sexualitate, exista riscul ca terapeutul sa interpreteze totul printr-o singura lentila psihologica si sa rateze mecanismul real al problemei.
Un alt aspect important este limbajul. Terapia sexuala implica discutii foarte concrete despre corp, excitatie, fantezii, obiceiuri masturbatorii, consum de pornografie, dinamici de putere, durere genitala sau dificultati de orgasm. Pentru multi terapeuti aceste subiecte sunt incomode, iar disconfortul lor se simte imediat in cabinet. In momentul in care terapeutul evita anumite cuvinte, devine vag sau pare jenat, clientul intelege mesajul tacut: aici nu este un loc sigur sa vorbim despre asta, iar in acel moment, adevarul dispare din conversatie.
Mai exista si un alt risc subtil, dar foarte prezent in practica: psihologii, la fel ca orice alt om, cresc intr-o cultura care transmite propriile mituri despre sexualitate. Fara o formare specifica, aceste mituri pot ajunge sa influenteze felul in care este inteleasa problema clientului. De exemplu, ideea ca dorinta ar trebui sa fie spontana, ca relatiile bune produc automat sex bun sau ca orice interes pentru kink sau fantezii neobisnuite indica o problema psihologica. Literatura stiintifica arata ca lucrurile sunt mult mai nuantate, iar interpretarea grabita poate transforma o variatie normala a sexualitatii intr-un diagnostic inutil.
In plus, terapia sexuala nu inseamna doar conversatie. Exista protocoale si interventii dezvoltate de-a lungul a zeci de ani de cercetare: exercitii de reconectare senzoriala, tehnici pentru reducerea anxietatii de performanta, programe graduale pentru tratarea vaginismului, exercitii de comunicare erotica pentru cupluri sau interventii pentru dificultatile de ejaculare. Fara pregatire in aceste metode, terapia risca sa ramana la nivelul unei discutii generale despre relatie.
Pe langa cunostinte, mai este necesar ceva: deschiderea. Un psihosexolog trebuie sa poata asculta fara sa clipeasca lucruri care pentru multi oameni sunt considerate rusinoase sau neobisnuite: fantezii, fetisuri, dinamici de dominare sau supunere, dorinte contradictorii, confuzie, vinovatie. Clientii trebuie sa simta un lucru foarte clar: nimic din ceea ce spun despre sexualitatea lor nu va provoca judecata, moralizare sau surpriza.
Din experienta clinica, una dintre cele mai frecvente greseli pe care le fac terapeutii atunci cand apare o problema sexuala este sa isi impuna, fara sa isi dea seama, propriile convingeri despre ce este normal sau anormal. Este o interventie subtila, aproape invizibila, dar care se simte imediat. In loc sa exploreze si sa inteleaga, se grabesc sa patologizeze. Uneori din grija, alteori din lipsa de familiaritate cu domeniul. Rezultatul este ca persoana care cauta ajutor pleaca din cabinet cu mai multa rusine decat avea cand a intrat.
Sexualitatea este unul dintre cele mai sensibile teritorii ale vietii umane. Acolo se intalnesc corpul, identitatea, cultura, dorinta si vulnerabilitatea. Cand este inteleasa si abordata cu competenta, poate deveni o sursa profunda de reconectare cu sine si cu partenerul. Cand este tratata superficial sau moralizator, poate accentua exact acele blocaje pe care oamenii incearca sa le depaseasca.
De aceea, psihosexologia este o extensie necesara a psihologiei generale. Este un domeniu care cere pregatire, curiozitate, rigoare stiintifica si, mai ales, capacitatea de a privi sexualitatea umana fara frica si fara judecata. Pentru multi oameni, acesta este exact spatiul sigur pe care nu l-au avut niciodata pana atunci. Si spatiul din cabinet este referinta stabila, sanatoasa la care se pot intoarce pentru a intelege cine sunt in intimitate. Si de aceea cred ca alegerea unui psihosexolog specializat este necesara si importanta pentru inceperea si progresul procesului de consiliere.
Stay educated!🦊
